Frica de necunoscut. Povestea omului

Descopera o poveste despre frica de necunoscut. Povestea oricarui om care se complace in a ramane alaturi de ceea ce cunoaste si a nu incerca nimic nou.

Traiesc intr-o cutie si totul e perfect.
Stiu ce am de facut si ce ma asteapta. Stiu tot ce ma inconjoara si ca nimic de aici nu ma surprinde pentru ca aici am stat si voi sta mereu.

Si totusi, ceva din mine imi spune ca lumea mea nu este doar aceasta cutie, ce are colturi frumos colorate si colturi murdare. Simt ca ceva lipseste, ca desi stiu tot la ea as vrea sa descopar ceva nou.

Treptat, in locul meu perfect apare o crapatura in tavan. Initial nu o bag in seama. Ce ar putea sa faca asta la cutia mea perfecta, in care locuiesc?

Din crapatura apare lumina, iar asta imi da speranta ca dincolo e ceva minunat, e ceva extraordinar si asta ma face sa incerc sa maresc acel minuscul spatiu pentru a vedea ce este dincolo.

Oare lumea mea se extinde? Ooo, ar fi minunat sa descopar ceva nou.

Privesc prin crapatura si descopar ca lumea mea e de fapt o lume plina de cutii.

Sa existe oare si alte persoane care traiesc in proprile cutii ca si mine? Nu m-am gandit niciodata la asta, ar putea avea sens. Cred ca asta lipsea.

Curiozitatea mea e si mai mare. Simt un gol in stomac, inima cum mi se ridica in gat si parca ma sufoca, dar vreau sa aflu mai multe despre lumea asta pe care nu o cunosc.

Probabil asa si trebuia sa se intample, sa-mi cunosc cutia apoi sa-mi doresc sa cunosc mai mult.

Fortez peretii din jurul meu ce ma inconjoara si in cele din urma cutia mea se rupe incat pot sa ies oricand din ea.

Lumea asta e stranie. In cutia mea totul e colorat pe cand aici e alb.

La inceput e frumos albul, insa, dupa un timp, te sperie pentru ca spatiul se extinde mult prea mult in nonculoarea asta.

Locul meu il stiam foarte bine, stateam chiar comod in fotoliul meu verde, viu colorat, sub cerul meu fals dar de un albastru ce-ti da impresia inaltimilor colosale, cu becul meu mic dar care ma lumineaza cat sa ma vad asa cum sunt.

De data asta traiesc un sentiment necunoscut pentru mine pana atunci, nesiguranta.

In locul meu restrans, in lumea mea perfecta pentru mine, puteam sa am controlul.

Eu sunt stapanul si stiu exact cine sunt, ce fac si ce voi face; pe cand aici … nu stiu daca sa indraznesc sa calc pentru ca nu stiu pe ce calc, nu stiu daca sa merg inainte, in spate, la stanga sau la dreapta pentru ca nu vad si nu inteleg ce e acolo.

Am stat atunci pentru prima data pe ganduri, sunt multe optiuni si totusi in nici una nu stiu ce se v-a intampla.

Realizez pentru prima data ca-mi place controlul (sau poate imi place lucrul cu care m-am obisnuit?).

Prefer sa stau pe loc sa ma mai gandesc,  macar asa nu se v-a intampla nimic rau.

Si-am stat, si-am stat … am sta langa cutia mea privind afara si nimic nu se intampla.

Probabil nu se v-a intampla nimic rau nici daca ma misc. Care e lucrul cel mai rau ce se poate intampla? O sa am mereu privirea si spre cutia mea, iar de se intampla ceva, stiu ca acolo o sa fiu mereu in siguranta.

Si asa am facut primii pasi in necunoscut.

Cu cat mergeam, cu atat albul era mai dens si parca ma inconjura ca o ceata. Iar in urma mea cutia ramanea o umbra, un punct, o fantoma a trecutului meu, ce a inceput sa realizeze ca e timpul sa treaca pe lumea cealalta.

In fata mea, acum erau mii de cutii. Mai mici, mai mari, dar fara culoare (probabil culoarea lor era inauntru).

Si-mi spun, “sa-ncerc o cutie sa vad daca-mi raspunde cineva”.

Aleg pe una cam de marime cu a mea si-ncep sa bat.

-Cine e? imi raspunde o voce un pic ragusita.

Cine sa spun ca sunt? Sunt cutia mea, sunt forma asta ce-mi permite sa cunosc lumea, sunt mintea mea, sunt trairile mele? Sau poate sunt toate astea?

Si pe gura imi iese un sunet ciudat “aaam”

-Nu, nu-mi dau seama cine esti dupa un nume! Esti mai mult de atat sau doar atat?

-Mai mult si daca ai iesi din cutie ai vedea.

-Nu. Stau bine aici si in plus nu sunt sigur ca e bine sa ies, s-ar putea sa nu meriti efortul meu. Demonstreaza ca meriti si apoi v-oi vedea ce fac.

– (Ce nesimtire, stau aici in fata acestei cutii si tot eu sa fac urmatorul pas?) Si ce ai vrea sa fac?

– Spune-mi despre cutia ta, despre forma ta, despre mintea ta, despre trairile tale.

– (Si eu, de unde sa fiu sigur ca cel dinauntru merita? Eu nu am nici un cuvant de spus? Stau intr-o lume nesigura aici si “omul cutie” ma afunda si mai mult in nesiguranta) Bine, dar si tu vei face acelasi lucru daca v-oi face eu asta?

-Nu stiu, vom vedea.

– (Cum adica “vom vedea”? Depinde de ce spun? Ce-ar vrea sa auda? Numai lucrurile bune? Eu sunt si cu bune si cu rele, iar lasul asta ma provoaca sa-i zic numai partile ce-i convin. As putea sa refuz chiar acum, si totusi, am mers atat si as vrea sa aflu ce e cu “omul cutie”) Bine, ….

Pentru sfaturi practice despre cum sa ai mai mult curaj sa cunosti lumea iti recomand articolul „Cum sa fiu propriul meu supererou”.