Prietenul meu Virtual
companie

Ce animal de companie nu o sa-l uiti niciodata?

Ai avut un animal de companie care ti-a lasat amintiri placute? Poti citii povestea catelusului meu, Turturica si poti sa-mi spui povestea ta intr-un comentariu.

Acest articol face parte din seria „Povesti din viata mea” care vreau sa o incep,¬† in care adresez o intrebare, va spun raspunsul meu printr-o poveste personala si in acelasi timp va dau ocazia sa-mi spuneti si voi povestea voastra.

 

Catelul meu de companie, Turturica

Nu o sa-l uit niciodata pe Turturica. A fost catelul cel mai bland si devotat pe care l-am avut. A fost varianta din viata mea a cainelui Hachiko.

 

 

In urma cu mai bine de 20 de ani, cand ne-am mutat la tara, am primit un pui de catel.

Nu era un caine de rasa, dar nu pot sa spun ca era urat. Era un baietel gri-maroniu, cu ochi caprui, mari si plagaciosi. Semana mai degraba cu un lup dar cu urechile pleostite.

Observasem ca era foarte curios si alerga dupa turturele, asa ca i-am spus Turturica.

 

Nu il tineam legat. Il lasam sa se plimbe prin curte. De multe ori mai iesea si ne urma prin sat.

Eu eram in clasa intai si surorile mele la gradinita pe atunci. Scoala si gradinita fiind vis- a-vis una fata de cealalta.

Turturica stia programul nostru si venea dupamiaza sa ne ia.

Cand mergea mama pe jos catre comuna invecinata, pentru ca la tara nu ai tot timpul autobuz, Turturica venea dupa ea, chiar daca-l alunga sa se duca acasa. Asa de grijuliu era Turturica al nostru. Se asigura ca ajungem bine acasa, la scoala sau unde ne mai duceam.

Eram obisnuite sa ne astepte la scoala, asa ca ne-am ingrijorat cand dintr-o data nu a mai venit si nici acasa nu era.

Dupa cateva zile Turturica sa intors acasa plin de sange cu o ureche si coada taiate.

Ne-am speriat, credeam ca o sa-l pierdem. Dar Turturica era un caine puternic.

Mama a aflat ca Turturica fusese luat de un cioban care ii taiase coada si urechea sa-l faca un caine rau. S-a dus sa-l certe pe cioban si l-a amenintat sa nu se mai atinga de cainele nostru ca nu stie ce-i face.

Turturica sa vindecat si nu a devenit caine rau cum credea ciobanul cel prost ca o sa-l faca, dar de atunci nu l-am mai lasat dezlegat pe Turturica.

Avea casuta lui de lemn in care statea Iarna. Vara isi facea singur o groapa in pamant si statea acolo, poate pentru ca era mai racoare. Era un caine simpatic si uneori aveai senzatia ca e om.

Il intrebai:

– Ce e Turturica? se uita la tine, se uita in zare, uneori latra, alteori se trantea pe pamant trist.

Am simtit ca era si se simtea singur. Uneori mai incerca sa se joace cu noi si pisicile.

 

Ce as mai avea de zis despre el?

Ii era frica de apa pentru ca tata  il arunca-se cand era mic in balta din curte sa vada daca stie sa inoate.

Ii placea sa prinda sobolani de pe camp, ii omora si ni-i arata.

Ii placea cand culegeam porumb sa manance si el un stiulete.

 

Simteam ca era un caine cu personalitate, un caine „bunicut” care avea grija de cei din curte.

 

Intr-o zi verisorul meu, de vreo 3-4 anisori pe atunci, a venit mai aproape de Turturica. Si cainele, vrand sa se joace, a pus labele pe umeri lui si a facut o data „uof”.

Verisorul meu sa speriat, desi nu ii facuse nimic rau cainele.

Cand l-am luat in casa, tin minte si acum, ca nu stia inca sa vorbeasca si ne arata prin semne ca la mima ce se intamplase, ca a pus labele pe el si facuse „offf, offf”. Ce-am mai ras …

 

Turturica a fost cainele meu de companie pe care nu o sa-l uit niciodata. Probabil si pentru ca am amintiri legate de el din toata copilaria mea.

Turturica a murit de batranete. Nu a avut nici un pui, asta din cate stim noi, dar o sa ramana mereu in amintirea mea ca cel mai bland si devotat caine pe care l-am avut.

Imi doresc ca si voi sa aveti parte, macar de o experienta placuta alaturi de un catelus sau ce alt animalut de companie va place. Pentru ca dupa o zi plina, sa stii ca un sufletel te asteapta bucuros si fericit ca ai venit, te incarca de energie.

Sursa foto: Unsplash

Add comment