Prietenul meu Virtual
geneza umanitatii

Daca-mi inteleg trecutul ma inteleg pe mine? – Geneza umanitatii

Afla de ce ne dorim sa credem in ceva? De ce incercam sa dam sens aparitiei noastre? Si care sunt raspunsurile pe care le-am gasit despre trecutul nostru?

La inceput a fost intuneric iar in intunericul acela a aparut lumina.

In prima zi a creatiei Dumnezeu a creat Pamantul si celalalte planete din sistemul solar.

Dar ce reprezinta Dumnezeu?

Ce este de fapt aceasta divinitate la care ne inchinam?

Raspunsul e chiar in povestile noastre.

El este un simbol al inceputului nostru.

Sunt unii care vor spune ca nu cred in Dumnezeu. Pentru ei am cateva intrebari.

– In faptul ca existi ai indoieli?

– Nu.

– Si cum stii asta?

– Pai mama si cu tata m-au facut.

– Impresionant, dar de unde a pornit lantul acesta al crearii?

–         …

– Dumnezeu e inceputul fie ca tu crezi sau nu in El.

Poti sa-i dai orice denumire vrei tu insa orice lucru are un inceput cel putin in lumea noastra.

In universul nostru controlat de timp orice lucru are un inceput si un sfarsit astea sunt regulile aici.

Si totusi povestea nu explica tot sau cel putin e cam fabuloasa. Ca aceea in care barza aduce copii pe lume.

Este oare Biblia plina de astfel de povesti inventate, crezand ca nu suntem destul de maturi sa intelegem anumite lucruri.

Sau poate pentru a ne pastra “inocenta”, sau mai degraba naivitatea credem in Dumnezeu.

Unii isi explica inceputul prin credinta in ceva pentru care au banuieli ca nu ar exista dar nu gasesc alta explicatie. Insa nu marturisesc asta niciodata, ci se bat cu pumnii in piept spunand ca ei pot crede in ceva ce nu vad.

Nu e nici o rusine sa ai indoieli, ci e rusinos sa nu cauti raspunsul.

Doar e vorba de ceva din istoria ta la care nu ai fost martor, si stim cu totii ca din gura multe lucruri ies fara a fi adevarate.

Exersam atat de mult minciuna in viata noastra, incat nu mai stim daca sa ne incredem in cineva.

 

Altii cauta probe si pe acestia ii apreciez.

Cel putin nu iau totul asa cum li se ofera, nu inghit ca guvidele momeala si se prind in acul unditei.

Ar putea multi sa ma critice pentru asta, insa daca ei s-au prins, de ce se comporta ca niste Sirene?

De ce incearca sa ne traga in apa aceea rece.

Aaaa, am inteles, apa e rece la inceput, insa cu timpu’ te obisnuiesti cu ea si nu-ti mai dai seama ca e rece.

Totusi, eu inca vad, vad dovezile clare ca apa e rece, ti s-au invinetit buzele si pielea iti e zbarcita.

 

Tu chiar nu vezi?

Sau ai inceput deja sa ai halucinatii?

Te crezi un chemat de al lui Dumnezeu si misiunea ta crezi ca este sa ma salvezi pe mine?

Dar stiu deja adevarul si nu tremur in fata ta si nici privirea in jos nu o v-oi lasa.

Nu e nimic rusinos in faptul ca m-am nascut om.

Ce spune geologii?

Inainte de a fi eu, un cercetator ce mi-a devenit un profesor in intelegera vietii a venit cu o idee noua.

“Evolutia”, si cred ca prin acest cuvant am deconspirat si identitatea profesorului meu.

Ideea lui vorbeste de o legatura a omului cu cimpazeul.

Vorbeste despre faptul ca noada fundului e o ramasita a locului unde candva exista o coada.

Ca spre deosebire de aceste creaturi, la noi a evoluat creierul.

Ca cerebelul este clar ce ne distinge de ele, fiind cea mai noua parte din evolutia noastra.

Sigur, exista multi sceptici.

Iar foarte multi dintre ei nici nu stiu prea multe despre ce a descoperit Charles Darwin, pentru a putea critica.

Nu spun ca ceva nu lipseste aici, asa zisa “veriga lipsa”. Insa teoria se bazeaza pe cercetari ce pot atesta acest adevar, ca genetic semanam cu cimpazeii.

Chiar si in comparatie cu porcul, stim ca foarte multe organe seamana mult cu ale noastre. Si de asemenea, nu putem nega ca exista multe creaturi care au dat dovada de inteligenta.

Ce spun fizicienii?

Un alt om extraordinar ce vine cu idei la care ar putea fii inceputul, este Albert Einstein.

El vorbeste despre atom, care este la baza fiecarui organism viu.  Si vine cu formula sa celebra E=m·c² , care nu se traduce altfel decat ca „energia devine materie si materia devine energie”.

Materia devine energie, e o teorie ce a fost de multe ori aplicata si demonstrata.

Insa in ceea ce priveste prima varianta, e mult mai dificil, dar ar putea explica existent noastra.

Ce suntem in fond noi?

Niste atomi ce prin legaturile sale si miscarile sale formeaza un corp individual.

Un corp ce depinde numai de atomii din compozitia sa.

Suntem energie devenita materie.

Intr-un anumit spatiu si intr-un anumit timp energia se transpune sub forma unui corp.

Si aparent nu depinde de nimic, decat de el insusi.

Si totusi, ce transforma o energie intr-un el sau o ea, intr-un animal, obiect sau om?

Sau poate ca nu vedem intreaga imagine.

Poate ca energia din care e facut un obiect, om sau animal sunt una si aceasi.

Dar asta ar insemna ca noi nu suntem asa zisul buric al Pamantului.

Nu suntem Soarele din centrul universului de planete.

Iar energia, desi ar parea disipata prin formele pe care le ia, in realitate, acestea sunt una singura.

“Toti sunt in una si una e in toate” dupa cum spune Biblia.

Ceea ce inseamna ca e adevarata.  “Ceea ce ii faceti cuiva Mie imi faceti”, pentru ca suntem legati de toti si de toate fie ca ne dam seama sau nu.

Ce spun legendele?

O alta sursa de descoperire a radacinilor noastre sunt chiar legendele.

Desi nu ne dam seama, ele au un sambure de adevar.

Si cred ca am descoperit cateva in cautarea mea a adevarului.

Una dintre ele este legenda in care se vorbeste despre o creatura mitologica, ce avea o parte femeiasca si una barbateasca. Anima si Animus ce au fost despicati si au format doua fiinte separate. Care desi nu au realizat ce li s-a intamplat si-au dat seama ca lipseste ceva din existenta lor.

Ca nu pot traii unul fara celalalt, pentru ca s-au obisnui unul cu celalalt. Ei realizeaza ca celalalt e cel ce-l “intregeste” (cum e o replica din filmul „Jerry Maguire”).

Ce spun biologii?

De fapt ideea separarii nu este noua dupa cum am invatat la biologie.

Primele forme de viata se inmulteau prin dividere.

Indivizii noi fiind formati din separarea unui organism (daca as putea sa-l numesc asa).

Astfel se formau doi indivizi, cu aceeasi structura genetica, dar mult mai slabi decat individul de baza.

Probabil, dandu-si seama ca acest sistem de dividere nu este prea bun, au ales alta metoda.

Formand doi indivizi, unul de gen masculin iar celalalt de gen feminin, fiecare a inceput sa stranga informatii diferite.

Traind probabil in alte zone se puteau adapta acolo si la situatile cu care se confruntau.

Astfel, indivizii noi formati prin nastere, strangeau informatii din doua directii.

Aceste informatii genetice si directe de la indivizi au dus la adaptare la situatii diferite.

Pana si Biblia recunoaste acest lucru, desi cam ascuns.

Acea coasta a lui Adam creaza o Eva.

Sa fim seriosi, avea nevoie de mult mai mult, mai ales ca avea sa fie persoana ce poarta copilul in pantece.

Mai probabil ar parea ca din femeie sa fie creat barbatul.

De fapt asta si explica faptul ca din punct de vedere genetic femeia e mult mai puternica.

E nevoie de acest lucru pentru a duce sarcina la bun sfarsit.

E nevoie de putere si in creatie se pare. Pentru ca cel mai rezistent supravietuieste, iar dupa cum spune Darwin “cel care se adapteaza supravietuieste”.

Totusi, se observa ca la nivel genetic atat femeia cat si barbatul au cromozomul X. Pe cand cromozomul Y apare doar la barbat (o asa zisa anomalie, sau diferentiere fata de „organismul primordial”).

Ce spune Religia?

O alta idee transmisa in Biblie e ca divinitatea e un asa zis TATA ceresc. Un parinte pentru copii lui.

Daca esti de parere ca Dumnezeu trebuie sa aiba grija de tine, eu am alta parere.

Societatea asta in general incearca sa te mentina la nivelul de copil.

Nu stii sa-ti aperi drepturile?

Lasa ca am creat noi meseria de avocat pentru a-ti apara drepturile.

Nu esti in stare sa ai grija de sanatatea ta? Am inventat noi meseria de doctor si terapeut.

Nu stii sa inveti singur? Stai linistit am inventat noi meseria de profesor…

Eu una nu-L consider pe Dumnezeu ca pe un tata atotputernic, care sa te tina ca intr-un cocon.

Stii povestea “Printul fericit”?

O statuie de aur in mijlocul saraciei reprezentand un print care a trait toata viata lui inchis in castel si a cunoscut doar lucrurile bune. Care in fiecare seara prindea viata si neputand sa se miste era fortat sa vada toate lucrurile rele.

Viata noastra ar semana mult cu cea a printului cand am vedea realitatea.

Acest Parinte sigur nu te ocroteste. Te lasa sa experimentezi viata. Iti arata atat suferinta cat si iubirea.

Venerarea Lui Dumnezeu este de fapt venerarea inceputului nostru, a faptului ca existam.

Fiecare are un inceput.

Problema e ca de la aceasta semnificatie, oamenii au cautat sa dea alta. O scuza a faptului ca ei nu vor sa se maturizeze.

Din punctul meu Dumnezeu e inceputul, e misterul formarii noastre.

Si exista si in noi ceva din inceputul asta. Insa de aici mergem mai departe.

E, ca de exemplu, cum e cu parintii tai. Ceva din ei e in tine, dar nu esti nici unul din ei si nici nu vei fii intocmai ca ei. Esti ceva mai mult, pentru ca in afara de ce ai de la ei ai si ceva ce e doar al tau.

Poate ca suntem atat de curiosi sa ne descoperim inceputul pentru ca asta ne-ar spune cine suntem noi.

Dar asta e total eronat.

Am avut in trecutul meu strabunici lasi dar si eroi, iar asta nu ma face pe mine sa fiu nici una, nici alta.

Sunt cine aleg sa fiu.

 

Nu uita sa dai share la articol daca ti-a placut.

1 comment